I.

Nu știu să dau nume stării de rău, stării de bine.
Nu știu să dau nume copacilor care-mi umbresc absența,
când trec cu trunchiurile văruite peste mine.

Eu sunt doar un punct fixat sub frunze de teamă,
sub crengi de teroare, sub ochi nemulțumiți 
fără lacrimi și fără zeamă.
Un punct fixat pe trotuare crăpate de greutățile
pe care voi nu le simțiți.
Voi n-auziți cum bate-n ferestre sărăcia
cu unghiile roase de suflete lihnite,
cu inele urâte ale minților nehrănite,
se consumă ca-n Spania Sangria.

Voi nu vedeți cum lumea toată se-odihnește
înainte de război.
Știți cum deja ne pândește?
Ca boii din Carul cu boi.