A citit moartea pe-aici că-mi place cafeaua cu mult lapte. De fapt, îmi place laptele cu cafea. Ea mi-a zis asta când a trecut cu un bidon de lapte (care avea dopul de la alt bidon) pe la mine. Din nou. De data asta a intrat pe geamul larg deschis. Chiar făceam o cafea când m-a luat în brațe, lăsându-mă să simt ușor în omoplat broșa ei sub formă de coasă bătută cu diamante, ca să știu că-i ea și să nu țip. Arăta ciudat de bine, iar eu mă simțeam uimitor de vie de când mă luase în brațe.
- Vezi că trebuie fiert laptele, mi-a zis în timp ce se oglindea în televizorul mort de câteva zile.
- Imediat, dar cum se face că ești atât de... fresh? am întrebat-o cu o lejeritate care mă înspăimânta.
- Hai că te-ai obișnuit cu mine. Nu te mai speria de intimitatea noastră. Așa-i că arăt proaspătă? Tocmai mi-am făcut un masaj cu roți de camion trecute peste un moș bețiv.
Am râs amândouă, eu am turnat cafeaua în lapte, iar ea a aprins țigările.
- Cu ce să te mai.... omenesc? am întrebat-o râzând, iar ea a apreciat gluma în hohote, arătându-și dinții mai albi decât laptele adus.
- Cu ce-ai putea omeni moartea?
- Cu muzică? Muzica trebuie să-ți facă și ție ceva, i-am spus în timp ce scoteam cu degetele caimacul din cană. Atunci mi-a luat degetele și mi le-a lins.
- Foarte bine. Știu că-ți place Amy Winehouse. Am fost și pe la ea de câteva ori.
- Dar nu vreau să o ascultăm acum. Știi piesa aia a ei în care-i spune tipului să pună și sutienul Moschino pe care i-l dăduse ei de Crăciun în cutie și să se care?
- Da. Ce-i cu ea?
- Nimic. Mă gândeam că oricum nu i-ar mai fi venit acum, de când și-a pus silicoane.
Iar a început să râdă. E înălțător să amuzi moartea. M-a lăsat să-i probez broșa și mi-a spus că nu se supără dacă-mi fac una la fel, că oricum n-o să am bani de diamante nemuritoare. Am ascultat Mozart și-am mimat dirijări cu diapazoane din țigări aprinse.
- Cum a murit Mozart? am întrebat-o când ne-am oprit din dirijat.
- N-am voie să divulg secrete profesionale, a spus ironic. Ca să-i simt viața de mai multe ori am lăsat să fie otrăvit.
- Și ai simțit-o și în asasinul lui?
- Bineînțeles. Hai să nu-l mai ascultăm. Hai să dansăm!
- Bănuiesc că-ți place La dernière valse, i-am spus cu ochii măriți în semn de întrebare și fumul în piept.
- Firește.
Am scos fumul ușurată, ne-am unit palmele, iar eu am plutit cu moartea în pași de vals. Mi-au fost ucise cuvintele ce ar putea descrie starea pe care am avut-o.
- Hai că termin țigara și plec. O să mai trec, mi-a spus cu zâmbetul ei nemuritor.
- Bine. Și bine că mai am timp să te întreb dacă-ți place să ți se spună deces.
- Ăsta-i numele oficial sau de scenă. Dar nu-mi place. Și n-au fost prea mulți interesați de preferințele mele. Încep să te plac din ce în ce mai mult.
Ne-am zâmbit și a sărit pe geam ținându-și poalele în degetele manichiurate brusc.
