miercuri, 18 august 2010

Presa

Pe o pagină de ziar
stau amețite
cuvinte cilindrice ca dopuri de sticle
de vin.
Devin paranoică.
Cuvinte ca frică lipsesc.
Sunt altele brave
sex
droguri
firesc.
Sunt altele grave
decide
clar
post-revoluționar.
Sunt cuvinte cu greutate
note
comunism.
Sunt cuvinte ușoare
noroc
note
miserupism.
Sunt multe cuvinte
cu mâinile mele amorțite
pe pagina asta de ziar.