Marș de-nceput

Mă-ntorc să mai fur amintiri

ca s-o pot lua de la capăt.

Voi vă mai amintiți de mine?

Dacă da,

dați-mi amintirile voastre, 

poate așa o să mă cunosc.

Dacă nu,

rămân cu amintirile mele.

Totuși,

de ce nu mă recunosc?

Mă piș des de la frig și mă piș pe voi

Nu-mi pot vărsa nemulțumirea-n frig,

fără țigări și fără un chibrit.

Am cerut să mi se dea de lucru,

să mi se dea căldură.

Să mi se dea culoare!

Mi-ați scuipat pe tot ce mai aveam,

orfani de poezie și pudoare.

Nu corespund dorințelor voastre de curve

căci nu mă-nchin acelorași sfinți.

Și nici nu știu să mă-ncadrez în urbe,

fără să nu aud în mintea mea: „Ce minți!”.

Trimiteți-mă într-un loc făra de legi,

fără de cârme, fără de voi.

Lăsați-mă să joc șah fără regi,

cu mintea mea-necată în puroi.

Niciodată

-Dă-mi un semn când vezi că-s vulgară.

-Ce-i rău în a fi vulgar?

-Nu-mi dau seama când mă dezbrac de viață și-mi încep urâtul. Pentru că paharul din care sorb e atât de tăcut. Doar sticla mai are câte-un cuvânt de spus când îmi umplu paharul cu puține cuvinte pe care le-auzi din gura-mi plăcut de păcătoasă. 

-Și unde-i vulgarul?

-Știi prea bine unde e. În păcate.

-Călugărește-te  atunci!

-Mă lași?

-O să fii cea mai vulgară călugăriță.

-Futu-ți divinitatea!

-Aștept să fuți și ce-i mai divin din mine.

-Fii Dumnezeul meu și ma voi călugări ție. Dar doar daca te simți în stare să-mi fii Dumnezeu.

-Nu știu. Vreau să-ți promit. Dar și eu am păcate. 

-Știi că refuz să ți le văd.

-Știu.