Aleea împușcaților

Stătea pe banca din capătul aleii,

cu țigara-n mâna dreaptă

sprijinită-n cot

pe genunchiul stâng

așezat

peste genunchiul drept.

- Nedreaptă e viața.

Și trase în piept

glonțul armei

din mâna stângă,

gândind

„Oare cel din dreapta mea

vede glonțul intrând

din ...?”

Nedreaptă e viața,

țigara-i pe jos.

Îmi intră păru-n ochii ieșiți din orbite,
cu iris căprui și pupile mărite.
„Mărită-te fato, cât încă te-nghite! ”
îmi zice-o cucoană ce stă să vomite
alcoolul de-azi-noapte.

După mine Evanghelia I

Îngerii nu se puteau concentra, iar mâinile le tremurau pe harpe la fiecare izbitură de poartă.
Ansamblul Arhanghelilor nu-și putea reproduce mesajele divine pe voci.
Sufletele celor adormiți intrau și ieșeau pe poarta Raiului ca regele Carol al II-lea în Elena Lupescu.
Și multe suflete fuseseră deja repartizate la subsol.
Iadul nu mai era Iad și Raiul nu mai era Rai.
Și-atunci, în haosul acela, Iisus,cu umărul împingând poarta Raiului, a zis către Dumnezeu: Ce facem, Tată?
Și Dumnezeu i-a răspuns, zicând: Stai fără grijă, m-am ocupat deja. Azi a murit Petru, apostolul tău, noul paznic al Împărăției cerești, care întârzie.